Serviciul de Probaţiune Vrancea va participa în data de 28.03.2024 la Întâlnirea regională cu tema „PROVOCĂRI ŞI PERSPECTIVE ÎN LUCRUL CU PERSOANELE CONDAMNATE AFALATE ÎN PROBAŢIUNE”, ce se va desfăşura în mun. Iaşi, jud. Iaşi.
Întâlnirea regională se desfăşoară în scopul împărtăşirii modelelor de bune practici şi identificării de soluţii pentru activitatea cu persoanele aflate în executarea unor sancţiuni şi pedepse neprivative de libertate, pe tematica adicţii/sănătate mintală. În cadrul acesteia sunt invitaţi reprezentanţi ai judeţelor Neamţ, Botoşani, Iaşi, Suceava, Bacau, Vaslui şi Vrancea.
Reprezenanţii Serviciului de Probaţiune Vrancea, dl. Costel CONSTANDACHE – şef serviciu şi dna. Alina Mihaela BORCAN – consilier de probațiune, vor fi însoțiți în cadrul întâlnirii regionale de către partenerii din comunitate: dna. Jeni-Liliana MIHAI – director CJRAE Vrancea, dna. Ionelia NEACŞU – insp. de specialitate Coordonator CPECA Vrancea şi dna. Mihaela GRIGOROIU, inspector Primăria Bordeşti, jud. Vrancea. Din mediul academic sunt invitați dl prof. univ. emerit Ion DAFINOIU, Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași și dl. prof. univ. dr. Ioan DURNESCU, Universitatea din București. Vor avea intervenții în cadrul întâlnirii regionale, alături de colegii din serviciile de probațiune, dna Alina CIUPERCOVICI, psihoterapeut, owner al Clinicii Aliat Suceava și dl. Marcel NEDELCU, psihoterapeut, președinte al Institutului pentru Cuplu și Familie Iași.
Întâlnirea regională face parte din Programul Ambasadorilor – Activitatea 4.1 din PROIECTUL CORECŢIONAL („CORRECTIONAL”), finanţat în cadrul programului „Justiţie”, Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021.
Temele principale de dezbatere se vor axa pe următoarele paliere:
• Prezentarea proiectului „CORRECTIONAL” şi a programului „Ambasadorilor”;
• Probaţiunea în lume. Provocări şi tendinţe;
• Întervenţii psihologice în adicţii;
• Executarea obligaţiilor impuse persoanelor condamnate – provocări întâlnite în practică;
• Psihoterapia – mediul de schimbare pentru persoanele cu tulburări mintale condamnate, aflate în probaţiune.
În România, Serviciul de Probațiune reprezintă o componentă esențială a sistemului de justiție penală. Acesta se concentrează pe supravegherea și reintegrarea persoanelor sancționate/condamnate aflate în stare de libertate, care constituie o categorie vulnerabilă a populației.
”Scopul principal al Serviciului de Probațiune este să prevină recidiva și să ajute persoanele aflate în supraveghere să se reintegreze cu succes în societate și pe piața muncii. În acest sens, consilierii de probațiune oferă consiliere și sprijin pentru îmbunătățirea calității vieții și pentru dezvoltarea abilităților necesare reintegrării sociale. Ulterior participării la programele specifice de formare și orientare profesională, persoanele supravegheate dobândesc abilitățile necesare pentru găsirea unui loc de muncă stabil, fapt care, totodată, reduce riscul de recidivă. Succesul acestor programe este conferit deopotrivă de eforturile individuale ale persoanelor supravegheate, cât și de cooperarea interinstituțională. „Conferința organizațiilor și întreprinderilor de economie socială” este o confirmare a colaborării interinstituționale”, a precizat Maria-Alexandra Obreja, Consilier de probaţiune, manager PR.